Pensiunea Conacul Domnitei

Pensiunea Conacul Domnitei

Conacul Domniţei este construit într-un stil tradiţional, cu elemente de decor popular, care sa va poată face să retrăiţi clipe de neuitat din zilele în care cea mai bună masă era servită lângă soba din odaia bunicii. Acest loc de cazare din Bucovina dispune de un spaţiu confortabil şi odihnitor care vă poate face să uitaţi de probleme, conducându-vă către o lume armonioasă a basmului. În ambientul plăcut şi rafinat al restaurantului vă puteţi satisface toate dorinţele culinare, savurând bucate gustoase, gătite după reţete tradiţionale. Camerele mari şi pline de prospeţime vă vor crea de asemenea impresia trăirii unei poveşti bucolice.

Atmosfera pastorală este întregită de livada care impresionează prin naturaleţe şi minunăţie şi în care vă puteţi bucura de momente unice de linişte interioară. Contrastul oferit de albastrul pur al cerului şi de verdele aprins al falnicilor munţi conturează întregul aspect al Conacului Domniţei care vă aşteaptă să trăiţi experienţe de neuitat în acest colţ desprins din rai.