Complex Aquarelle

Complex Aquarelle

"La mare" inseamna pentru noi "la 2 Mai". Venim la 2 Mai de multi ani si am vazut satucul crescand pe langa plaja, odata cu multimea de turisti care il asalteaza de la an la an, in fiecare vara. Ca toti cei care aleg sa vina aici, si noi am cautat ani la rand cazare la 2 Mai.

Aquarelle a aparut pentru ca de fiecare data ne lipsea ceva.

Cand aveam liniste si gazda era discreta, nu aveam apa calda la dus sau aveam doar ziua, cand se incalzea intr-un bidon pus sus, la soare. Cand aveam totusi apa, se termina prea repede si ramaneam cu sampon in cap si nisip in slip. Cand casa nu era din chirpici si aveam senzatia ca se naruie peste noi, era din BCA si noaptea muream de frig si umezeala in miez de vara, iar ziua ne coceam ca in cuptor. Daca aveam bucatarie de vara sa facem una, alta, n-aveam cuptor cu microunde. Daca stateam mai mult de cateva zile, trebuia sa spalam rufele de mana.

Pana cand am zis ca ne trebuie un loc in care sa ne simtim ca acasa, dar sa fim la mare. Si asa a aparut Aquarelle.